|

Moda si stil - Demitizarea… miturilor
|
Miercuri, 31 August 2011 |
Probabil ca nu exista teritoriu mai contradictoriu decat moda, mai incarcat de isterie si orgolii, deseori nejustificat inflamate.
E taramul in care regulile stricte coexista cu nonconformismul absolut, unde incalcarea principiilor a devenit in sine un principiu iar cei care au revolutionat curente si au devenit repere in fashion au reusit asta tocmai prin spiritul lor de fronda.
Vremurile in care femeile tineau ca pantofii sa se potriveasca cu poseta, cand nu ar fi alaturat pentru nimic in lume impremeul floral cu unul animal iar regulile spuneau sa porti maxim trei culori simultan sau ca anumite culori nu ar trebui nicicand combinate - sunt de domeniul trecutului desi, temporal, nu e un trecut prea indepartat.
Multi dintre voi ridica acum din sprancene si isi spun ca, intr-adevar, in ultimele sezoane, lucrurile au cam scapat de sub control si ca regulile acelea erau bune. Ca daca le respectai, nu aveai cum sa gresesti.
Ca mamele noastre erau mereu corect imbracate si ca nu degeaba in anumite medii inca se perpetueaza coduri vestimentare stricte. Deigur, aveti si voi dreptate.
Dreptatea voastra. Cei care vor mai multa libertate de expresie au, si ei, dreptatea lor. Regulile sunt bune si, in general, sunt rezultatul unei experiente si al unor procese de validare. Respectarea lor ofera confort si siguranta.
Dar de partea cealalta se afla incantarea incercarii, pasiunea experimentului, surpriza descoperirii. Alchimia dozajului.
E un mit stravechi respectarea normelor. La fel si nimicirea lor. Azi poti fi pe o baricada - maine pe cealalta. Sau pe nici una.
In lumea asta, poti avea chiar baricada ta, fara a fi, totusi, complet singur.
Gina Butiuc - fashion designer
Te-ar putea interesa: Stil - A fi la moda sau a avea stil?Dicolo de orice tendinte in fashion – sau poate chiar impotriva lor – stilul vestimentar este acel ceva unic si inimitabil pe care adevaratii eleganti il au. Cu stilul te nasti, il ai in sange, asa cum te nasti cu talentul, cu nobletea sau cu inteligenta. Stil de moda: albastruAlbastrul intens are un rol important pe scena modei in vara 2011. Sa vedem ce caracterizeaza una dintre principalele tendinte in moda si care sunt cele mai albastre colectii ale sezonului de vara. Stil si moda in sezonul de toamnaSuntem pe ultima suta de metri si ne apropiem galopand catre sfarsitul verii si inceputul "anotimpului frunzelor cazatoare". Pe unele poate ne sperie, pe altele ne incanta pentru ca il asteptam cu asa mare graba. Dar oricare ar fi motivul nostru, e clar ca toamna isi face aparitia in curand. Ramane de vazut daca se va simti si in termometre sau va fi doar calendaristica.
|

|
|
|
|
|
|

Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival  Vrei sa afli cum poti avea un suflet fericit intr-un corp sanatos? Vrei sa inveti ce schimbari trebuie sa faci in viata ta pentru a stabili echilibrul intre trup, minte si spirit? Vrei sa descoperi tehnici noi pentru a fi mai relaxat? Vrei sa gasesti instrumente care te vor ajuta sa ai o noua abordare in relatii si cariera pentru a avea succes?
-
Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
Cu toamna in par Vrei o schimbare de look pentru un nou anotimp? Vrei sa primesti toamna cu bratele deschise si cu un chip schimbat? Incepe cu parul - o tunsoare potrivita, care sa iti puna in evidenta trasaturile si frumusetea este primul pas in imbunatatirea look-ului.
-
Cu toamna in par
Make-up trends pentru sezonul rece Privirile ucigatoare, in cel mai bun si figurat sens al cuvantului, sunt la putere in acest sezon, in materie de make-up. Pornind de la culoare si ajungand pana la schimbarea formei sprancenelor, totul in acest sezon graviteaza in jurul machiajului ochilor.
-
Make-up trends pentru sezonul rece
Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei  Intre 27 si 29 septembrie Targul Ghidul Miresei, organizat in Centrul
Expozitional Romexpo, aniverseaza cea de a X-a editie. Organizatorii au
pregatit viitorilor miri un nou numar al revistei Ghidul Miresei si
premii de peste 10.000 de euro: o nunta completa, o luna de miere,
rochii de mireasa, accesorii, sedinte foto, muzica pentru nunta,
bijuterii si accesorii.
-
Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
Umbrele...de toamna Toamna se apropie si vremea capricioasa incepe sa puna stapanire pe tara noastra. In afara
de jachete, pulovere si pantaloni trebuie neaparat sa-ti accesorizezi tinuta cu noile...umbrele,
atat de necesare intr-o toamna ploioasa.
-
Umbrele...de toamna
Cum sa ai buze frumoase Cine nu isi doreste buze senzuale, moi, delicate si perfect conturate? Aceasta toamna sta, in ceea ce priveste nuantele buzelor, sub semnul culorii si pasiunii. Astfel, pe scena se vor prezenta culori dintre cele mai senzuale si incitante, puternice si pline de feminitate. Make-up artistii anunta o toamna colorata si sexy, iar stilul "total make up" revine in forta, scotand astfel in evidenta intregul chip, fara a pune accent pe o singura parte a acestuia.
-
Cum sa ai buze frumoase
Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna Vesta confortabila este una dintre elementele esentiale ale garderobei
de iarna. Cand o porti peste o rochie draguta cu imprimeuri, o pereche
de blugi sau un pulovar, aceasta adauga un element textural cool
oricarei tinute fara a o ingreuna.
-
Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna

|
|
|
|
|
|
|
|