Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

The Cranberries la Bucuresti - multa energie si refrene celebre

Miercuri, 21 Iulie 2010
The Cranberries la Bucuresti - multa energie si refrene celebreConcertul pe care celebra trupa The Cranberries l-a sustinut, marti seara, la Bucuresti, a dovedit, daca mai era nevoie, ca motorul formatiei este Dolores O'Riordan, care, desi canta de 20 de ani, este plina de energie, fiind cea care tine ritmul in refrenele devenite, de-acum, celebre.

Dupa ce trupa romaneasca The Amsterdams a incalzit publicul, la ora 21.00, formatia The Cranberries - Dolores O'Riordan (voce), Noel Hogan (chitara), Mike Hogan (bas) si Fergal Lawler (tobe) - a urcat pe scena, in aplauzele entuziasmate ale spectatorilor.

Dolores O'Riordan, celebra voce a trupei irlandeze, a salutat publicul si a dat drumul unui concert energic. Astfel, imbracata intr-o rochie cu volane roz, o capa neagra, la care a asortat manusi negre fara degete, Dolores a dansat, a sarit si a cantat la chitara melodiile care au crescut si dezvoltat trupa - "Linger", "Just my Imagination", "When you're gone", "Time Is Ticking Out", "I Can't Be With You", "Ode to My Family", "Free to Decide" si "Salvation".

De-a lungul concertului, solista a cantat la o chitara acustica alba, pentru ca la celebra melodie "Zombie" sa ia o chitara electrica si sa cante, impreuna cu publicul frenetic, versurile de protest, informeaza Mediafax .

Dupa ultimul acord al piesei, scena s-a intunecat si trupa s-a retras, pentru a reveni - cu Dolores intr-o rochie dintr-o combinatie de materiale negru si rosu, cu pene in par - pentru un bis cu patru melodii, printre care "Put me Down" si "Promises".

Finalul l-a reprezentat celebra melodie "Dreams", cantata de Dolores alaturi de trupa cu o chitara electrica.

"Sunteti nemaipomeniti. (...) Vom mai veni aici. (...) Sunteti o reala inspiratie", a spus Dolores O'Riordan, luandu-si la revedere de la public. Inainte de a se retrage de pe scena, cantareata si-a dat jos colierul negru de la gat si i l-a oferit unei fetite din primele randuri.

Cu un show energic si cu vocea puternica a lui Dolores O'Riordan -, desi a mai si "lasat-o" de cateva ori -, trupa The Cranberries a electrizat publicul, care o astepta de ani la Bucuresti. Si nu a fost in zadar asteptarea, pentru ca toate refrenele celebre s-au auzit, marti seara, la Zone Arena din Capitala.

Una dintre cele mai de succes trupe irlandeze, The Cranberries a revenit in forta, dupa sase ani de absenta. Dolores O'Riordan (voce), Noel Hogan (chitara), Mike Hogan (bas) si Fergal Lawler (tobe) au cantat impreuna din nou, pentru prima oara, la inceputul anului 2009, lucru care i-a facut sa inteleaga cat de mult si-au lipsit unii altora. Au revenit in formula de grup pentru un turneu in Europa si Statele Unite ale Americii. 2010 va marca si lansarea unui nou album, dupa ce anul trecut, The Cranberries a sarbatorit 20 de ani de activitate muzicala.

The Cranberries are in palmares peste 14 milioane de discuri vandute doar in SUA, patru albume in Billboard 200 ("Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?", "No Need To Argue", "To the Faithful Departed and Bury the Hatchet") si opt single-uri in topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internationale.

Grupul a luat nastere in 1989, sub numele initial de The Cranberry Saw Us. Pe langa rockul alternativ, trupa abordeaza si stilurile indie pop si punk, cu influente de folk irlandez. Si-au castigat faima cu albumul "Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?" (1993), care s-a vandut in cinci milioane de copii in intreaga lume. Lansarea albumului de debut a fost urmata de un turneu american. Concertele live impun difuzarea piesei "Linger" in heavy-rotation pe canalul MTV. Pana la sfarsitul anului, melodia devine un hit, urmeaza single-ul "Dreams", care consolideaza ascensiunea albumului de debut al trupei Cranberries. Trupa intra brusc in atentia caselor de discuri, negocierile se incheie prin semnarea unui contract cu Island Records.

Un an mai tarziu (1994), Dolores O'Riordan se casatoreste cu tour-managerul trupei, Don Burton. Apare al doilea album al trupei, "No Need to Argue", produs de Stephen Street, care debuteaza pe locul al saselea in topurile americane. "No Need to Argue" depaseste succesul albumului de debut si castiga trei discuri de platina, cu hituri indelung difuzate precum "Zombie" si "Ode to My Family". In 1995 urmeaza alte doua single-uri, "I Can't Be With You" si "Ridiculous Thoughts", iar albumul castiga cinci discuri de platina in Canada, unul in Elvetia si sapte in SUA. Trupa The Cranberries este pe culmile succesului.

Concomitent, apar insa primele zvonuri ca Dolores O'Riordan intentioneaza sa paraseasca formatia pentru a urma o cariera solo. Trupa neaga vehement si Cranberries intra in studio pentru un al treilea album, realizat in colaborare cu producatorul Bruce Fairbairn, vechi colaborator al celor de la Aerosmith. "To the Faithful Departed" este lansat in 1996, inregistrand un loc secund in UK Album Chart si locul al patrulea in topul Billboard 200. Primul single, "Salvation", suscita acelasi interes ca hiturile anterioare al trupei - ajunge numarul 1 in topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine. Grupul anuleaza insa un turneu programat in Australia si Europa, determinand reaparitia zvonurilor legate de plecarea solistei Dolores O'Riordan.

Trei ani mai tarziu, in 1999, The Cranberries isi lanseaza cel de-al patrulea album de studio, "Bury the Hatchet", cuprinzand hituri precum "Promises", "Animal Instinct", "Just My Imagination" si "You & Me". Incepe un turneu modial care dureaza pana in vara anului 2000, de departe cel mai mare si mai rasunator din cariera trupei. Anul 2000 este anul in care apare un album "greatest hits" - "Stars - The Best of 1992 - 2002". Doi ani mai tarziu, The Cranberries iese din nou intr-un scurt turneu european, iar in 2003 canta in deschiderea mai multor concerte ale greilor de la Rolling Stones.

In septembrie 2003, membrii trupei anunta ca vor lua o pauza pentru a se concentra pe proiecte solo. De atunci, solista Dolores O'Riordan a colaborat la numeroase proiecte muzicale si a scos doua albume, Noel Hogan a inceput un nou proiect intitulat Mono Band, urmat de formarea trupei Arkitekt alaturi de Richard Walters, iar Fergal Lawler a colaborat cu The Low Network, Walter Mitty si The Realists, The Last Days Of Death Country, atat ca muzician, cat si ca producator.


Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii