Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Elena Gheorghe s-a clasat pe locul al 19-lea in finala Eurovision

Luni, 18 Mai 2009
Elena Gheorghe s-a clasat pe locul al 19-lea în finala EurovisionElena Gheorghe reprezentanta Romaniei la Eurovision, s-a clasat pe locul al 19-lea in concursul a carui finala a avut loc, sambata seara, la Moscova, in timp ce reprezentantul Norvegiei, Alexander Rybak, a castigat competitia.

Astfel, editia de anul viitor a concursului Eurovision se va desfasura in Norvegia, dupa ce Alexander Rybak a castigat competitia din acest an, cu piesa "Fairytale". El a obtinut un total 387 de puncte.
    
La voturile telespectatorilor, pe baza carora s-a stabilit clasamentul final, Romania a obtinut punctajul maxim - 12 puncte - doar din partea Moldovei. La randul ei, Romania a acordat cele 12 puncte reprezentantei basarabene Nelly Ciobanu. Totodata, Elena Gheorghe, cu piesa "The Balkan Girls", a obtinut puncte din partea Spaniei (7), Macedoniei (5), Turciei (5), Serbiei (2), Ciprului (2), Portugaliei (2), Azerbaidjanului (3) si Irlandei (2).
    
Ca si la editiile precedente, multe dintre tari au votat pe considerente regionale, acordand punctaj maxim in special vecinilor geografici. De asemenea, tarile din fostul bloc comunist s-au votat reciproc, ca si statele foste iugoslave.
    
Finala de sambata s-a desfasurat in complexul sportiv Olympiski, din centrul capitalei ruse.
    
Un numar de 42 de tari au fost inscrise la inceputul celei de-a 54-a editii a acestui concurs, organizat in premiera in Rusia, tara castigatoare a editiei precedente.
    
Autoritatile ruse au pus la dispozitia organizatorilor fonduri de 32 de milioane de euro pentru acest eveniment, editia din acest an fiind considerata cea mai scumpa din istoria concursului Eurovision.
    
Finala concursului Eurovision a fost transmisa de 42 de posturi de televiziune din Europa, la o ora de maxima audienta, fiind vizionata de aproximativ 100 de milioane de telespectatori.
    
In 2008, Rusia a castigat dreptul de a gazdui in premiera cel mai vechi concurs muzical european, dupa ce solistul Dima Bilan a obtinut cel mai mare punctaj, cu piesa "Believe", la editia de la Belgrad, in Serbia, tara castigatoare in 2007.
    
Concursul a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate indoielnica, recitaluri bizare si voturi despre care nu o data s-a spus ca se dau pe criterii politice. Este uimitor cat de multe tari au acordat cele mai mari note vecinilor, editie de editie. Cu toate acestea, Eurovision isi are fanii infocati. Castigatorul concursului se bucura de atentie si prestigiu, iar de-a lungul timpului, printre acestia s-au numarat si nume care au facut legenda in muzica - ca Abba si Celine Dion.
    
La concurs participa tarile membre ale European Broadcasting Union (EBU), o organizatie infiintata in 1950 de 23 de reprezentanti ai televiziunilor europene, intr-o conferinta care a avut loc la Devon. In prezent, insa, in EBU sunt aceptate si tari non-europene, astfel explicandu-se participarea unor tari ca Maroc sau Israel.
    
EBU a venit cu ideea concursului Eurovision in 1955. Era un proiect extrem de ambitios pentru acele timpuri - televiziunea prin satelit nu fusese inca inventata, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care sa-i reuneasca tarile. Cu toate acestea, a fost un succes, prima editie avand loc in Elvetia, in 1956.
    
Doar sapte tari au participat in primul an - Belgia, Franta, Germania, Italia, Olanda, Elvetia si Luxemburg. Insa concursul a fost urmarit de patru milioane de telespectatori din cele sapte tari - o cifra record pentru acea vreme, informeaza Mediafax.
    
Concursul este unul dintre cele mai longevive si mai urmarite programe de televiziune din lume. De-a lungul timpului, concursul a suferit numeroase schimbari. Pe masura ce tot mai multe tari doreau sa ia parte la competitie, a fost necesara stabilirea unui sistem de selectie. Mai multe variante au fost testate pana s-a ajuns la o forma stabila.
    
Pentru editia din acest an, organizatorii evenimentului au pregatit un spectacol grandios, menit sa impresioneze publicul din intreaga lume, deoarece, in afara de tarile europene, concursul a fost difuzat si in Australia, Asia, Africa de Sud si America.


Fairytale - Alexander Rybak, Norvegia









Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii