Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Jennifer Hudson ia parte la inregistrarea unui cover al piesei "We Are The World"

Marti, 02 Februarie 2010
Jennifer Hudson ia parte la inregistrarea unui cover al piesei "We Are The World"
Foto: Hepta
Jennifer Hudson
, aflata la cea de-a 52-a gala a premiilor Grammy, duminica, la Los Angeles, a confirmat ca va participa, luni, la inregistrarea in scopuri caritabile a unui cover al cantecului "We Are The World", la 25 de ani de la lansarea acestei piese celebre, informeaza accesshollywood.com.

"Voi participa la inregistrarea acestui cover. Este cea de-a 25-a aniversare a piesei originale si este o onoare pentru mine sa particip. Acest cantec va face istorie", a declarat Jennifer Hudson.

Cu aceasta ocazie, cantareata si actrita americana a recunoscut ca a trebuit sa revada videoclipul piesei originale, inregistrata in 1985, informeaza Mediafax .

"Aveam doar trei ani pe atunci. Insa sunt bucuroasa sa fiu aici acum, 25 de ani mai tarziu. M-am uitat la videoclipul piesei, pe YouTube", a adaugat cantareata.

Gala Grammy 2010 a reprezentat o ocazie speciala pentru Jennifer Hudson, care a cantat in cadrul unui recital organizat in memoria cantaretului Michael Jackson.

In ceea ce-i priveste pe ceilalti artisti care vor participa la inregistrarea coverului piesei "We Are The World", ale carei incasari vor fi donate victimelor cutremului din Haiti, cantaretul Lionel Richie, care a compus cantecul original, impreuna cu Michael Jackson, a declarat pentru accesshollywood.com ca numele acestor muzicieni vor fi confirmate in curand.

"Corul va fi mai mare... pot sa va spun asta cu siguranta", a declarat cantaretul, confirmand ca Jamie Foxx, Miley Cyrus si, probabil, Justin Timberlake vor canta si ei in acest proiect. "Ne-Yo va fi si el aici. Ne-am asigurat ca avem confirmarea celor de care avem nevoie pentru prima parte a cantecului".

Jennifer Hudson este castigatoare a unui premiu Oscar, a unui Glob de Aur si a unui BAFTA pentru prestatia ei din musicalul "Dreamgirls". Cariera fostei participante la concursul "American Idol" si-a continuat cursul ascendent, Hudson aparand, in 2008, si in filmele "Totul despre sex" si "The Secret Life of Bees". De asemenea, in februarie anul trecut, a castigat un premiu Grammy pentru albumul de debut care ii poarta numele, lansat in 2008.

Piesa "We Are The World" a fost produsa de Quincy Jones si a fost inregistrata de o serie de artisti de seama din Statele Unite ale Americii, reuniti sub numele "USA for Africa". Aceasta actiune a avut ca scop principal strangerea de fonduri pentru combaterea foametei din Etiopia. Piesa "We Are The World" a ajuns pe primul loc atat in Billboard Hot 100, cat si in Hot R&B / Hip-Hop, a primit trei premii Grammy in 1986 si a fost vanduta in peste 20 de milioane de copii pe plan mondial. Proiectul "We Are The World" (album, videoclip, single) a reusit sa obtina peste 50 de milioane de dolari in favoarea cauzei pentru care a fost conceput.



Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii