Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Michael Jackson a castigat postum patru American Music Awards

Marti, 24 Noiembrie 2009
Michael Jackson a castigat postum patru American Music AwardsMichael Jackson a fost distins postum, duminica, cu patru American Music Awards, in timp ce tanara cantareata de muzica country Taylor Swift a primit cinci trofee, inclusiv cel pentru artistul anului, informeaza Reuters.

Printre ceilalti artisti care au primit mai multe premii la aceasta gala se numara Jay-Z si formatia Black Eyed Peas, cu cate doua trofee fiecare.

Swift, in varsta de 19 ani, a fost desemnata cea mai buna artista la categoriile "pop/rock" si "country", precum si cel mai bun artist la categoria "adult-contemporary", iar materialul sau discografic din 2008, "Fearless", a fost numit cel mai bun din SUA anul acesta, precum si cel mai bun album de muzica country.

Swift a acceptat premiile sale live, via satelit, din culisele Wembley Arena din Londra, unde ea va concerta luni seara, transmite Mediafax .

"Muzica nu a fost niciodata o competitie", a declarat Swift, dupa ce a castigat premiul pentru artistul anului. Ea a mai spus ca este o "onoare inimaginabila" sa fie inclusa in aceeasi categorie cu Jackson, ea multumind familiei regretatului artist.

Jackson a fost desemnat cel mai bun artist la categoriile "pop/rock" si "soul/R&B", in vreme ce colectia sa de hituri "Number Ones" din 2003 a castigat premiile la aceleasi doua categorii. Discul este al doilea cel mai bine vandut album de anul acesta, din SUA.

Fratele lui Michael, Jermaine, acompaniat de fii sai, Jeremy, Jaafar si Jermajesty, a acceptat premiul in onoarea regretatului artist. La un moment dat, el a multumit lui Allah pentru "binecuvantarea intregii familii".

Rapperul Eminem, care, in mod exceptional, a aparut la o gala de decernare de premii, a avut patru nominalizari, dar a plecat acasa cu mana goala.

Cantareata glam-pop Lady Gaga, trupa rock Kings of Leon si rapperul incarcerat T.I., care au avut fiecare cate trei nominalizari, nu au primit, de asemenea, nicio distinctie.

Formatia Black Eyed Peas a fost castigatoare la categoriile "cel mai bun grup pop/rock" si "soul/R&B". Jay-Z a castigat premiul pentru cel mai bun artist si cel mai bun album, la categoriile "rap/hip-hop". Sotia sa, Beyonce, care se afla la Dublin pentru un show, a fost desemnata cea mai buna artista la categoria "soul/R&B".

Trioul punk rock Green Day a castigat premiul pentru cel mai bun artist alternative. Rascal Flatts a castigat, pentru al patrulea an consecutiv, premiul pentru cea mai buna trupa country.

Artistii nominalizati la American Music Awards sunt alesi in functie de difuzarile radio si de vanzarile de albume, iar publicul ii poate vota online. Acesta este si motivul pentru care Jackson a avut atat de multe nominalizari, in ciuda faptului ca, inainte de a muri, nu lansase niciun material nou de multi ani.


Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii