Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Michelle Obama - printre cei mai frumosi oameni din lume

Sambata, 02 Mai 2009
 Michelle Obama - printre cei mai frumosi oameni din lumeMichelle Obama, prima doamna a Statelor Unite, a fost inclusa in celebra lista a celor mai frumosi 100 de oameni din lume alcatuita anual de revista People, in care pe primul loc se situeaza actrita Christina Applegate, o supravietuitoare a cancerului mamar, informeaza Reuters, conform MEDIAFAX.

Actrita Christina Applegate, in varsta de 37 de ani, devenita celebra pentru rolul ei din serialul "Familia Bundy" si care joaca in prezent in serialul de televiziune american "Samantha Who?", a castigat admiratia editorilor revistei People dupa ce a decis, in 2008, sa vorbeasca deschis despre faptul ca sufera de cancer mamar si despre dubla mastectomie pe care a suferit-o.
   
Actrita americana, care a urmat ulterior o operatie de reconstructie mamara, a declarat intr-un interviu pentru revista People ca dupa dubla mastectomie i-a fost foarte greu sa se priveasca in oglinda. "Nu mai arati la fel si nu vei mai arata niciodata la fel. O parte din tine a disparut... A fost o decizie pe care am luat-o pentru a-mi salva viata", a marturisit actrita americana.
   
Aceasta este cea de-a treia aparitie a Christinei Applegate in lista alcatuita anual de revista People.
   
Prima doamna a SUA, Michelle Obama, care se bucura in prezent de statutul unei vedete de talie mondiala si este considerata o adevarata "legenda" in lumea modei, a fost inclusa pentru prima oara in aceasta lista.

"Am avut un tata si un frate care considerau ca eu sunt frumoasa si care ma faceau sa ma simt astfel in fiecare zi. Am crescut avand in copilarie modele masculine foarte puternice, care gaseau ca sunt desteapta, rapida si amuzanta. Stiu ca exista multe tinere fete care nu aud aceste lucruri prea des in copilaria lor. Eu am avut, insa, noroc", a marturisit Michelle Obama pentru revista People.
   
In sectiunea "Barack's Beauties/ Frumusetile lui Barack" a acestei liste au mai fost inclusi Emanuel Rahm, seful administratiei prezidentiale de la Casa Alba, dar si Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei.
   
Lista cuprinde si o serie de "nou veniti", precum starurile francizei "Twilight" - actorul britanic Robert Pattison si partenera lui de pe marele ecran Kristen Stewart -, fratii Nick si Joe Jonas, idolii adolescentilor din Statele Unite, dar si tanarul actor Dev Patel, devenit celebru pe plan mondial datorita rolului din "Vagabondul milionar", film recompensat cu opt premii Oscar in 2009.

Toti acestia au fost inclusi in premiera in aceasta lista anuala prestigioasa alcatuita de revista People.
   
Actorul britanic Robert Pattison, in varsta de 22 de ani, care se bucura de admiratia multor admiratoare dupa rolul sau din filmul "Twilight/ Amurg", a declarat ca nu intelege prea bine cum de a ajuns sa fie considerat o vedeta. "Nu inteleg. E destul de amuzant, pentru ca arati exact la fel timp de ani de zile, dar nimeni nu iti spune nimic. Apoi, dintr-o data, totul se schimba", a declarat actorul britanic pentru revista People.
   
Lista celor mai frumosi 100 de oameni din lume ii include si pe mai vechii favoriti George Clooney, Angelina Jolie, Brad Pitt si Halle Berry. Unele dintre celebritati, precum actrita Eva Mendes si top-modelul Cindy Crawford au fost incluse in sectiunea "Stars Without Makeup/ Vedete fara machiaj", ce prezinta o serie de vedete care au fost fotografiate de foarte aproape fara sa poarte machiaj.
   
Anul trecut, actrita americana Kate Hudson a fost aleasa cel mai frumos om din lume. Revista People nu precizeaza criteriile luate in considerare la realizarea clasamentului.


Te-ar putea interesa:
  • Kate Winslet si Michelle Obama, printre cele mai bine imbracate femei in 2009

    Actrita britanica Kate Winslet domina lista celor mai bine imbracate zece femei ale anului 2009 realizata de editorii prestigioasei reviste People, care au decis si ca prima doamna a Statelor Unite, Michelle Obama, reprezinta cel mai bine "eleganta accesibila", informeaza Reuters.

  • Michelle Obama, in topul Maxim al celor mai sexy 100 de femei din lume

    Michelle Obama, devenita simbol al elegantei de la instalarea sa la Casa Alba, a devenit prima prima doamna a Statelor Unite care a fost inclusa in topul celor mai sexy 100 femei din lume, alcatuit anual de revista Maxim, informeaza AFP.

  • Ce rochie va purta Michelle Obama la bal?

    Michelle Obama, viitoarea Prima Doamna a Americii, nu a dezvaluit deocamdata ce rochie va purta la balul de dupa ceremonia de investire in functia de presedinte a sotului ei, Barack Obama, ceea ce a suscitat speculatii aprinse in randul pasionatilor de moda, informeaza editia online a Independent, preluata de MEDIAFAX.

  • Michelle Obama - inel de 30 000 de dolari

    Barack Obama i-a cumparat sotiei sale, Michelle, un inel de rhodium incrustat cu diamante, a carui valoare este de 30.000 de dolari, in semn de multumire pentru sprijinul pe care i l-a acordat in campania electorala si cu ocazia alegerilor, informeaza Daily Mail, preluat de MEDIAFAX.

  • Michelle Obama a pozat pentru Vogue

    Michelle Obama, sotia presedintelui american Barack Obama, va aparea pe coperta editiei din martie a celebrei publicatii de moda Vogue, informeaza bbc.co.uk.

Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii