Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

24 februarie - Dragobetele, ziua romaneasca a indragostitilor

Miercuri, 24 Februarie 2010
24 februarie - Dragobetele, ziua romaneasca a indragostitilorDragobetele, stravechea zi a indragostitilor, care isi are radacinile in traditiile dace, este sarbatorita de romani pe 24 februarie, cand baietii si fetele se intalnesc sa celebreze pentru a ramane impreuna pana la primavara urmatoare.

Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei si al bunei dispozitii. I se mai spunea Cap de Primavara sau Cap de Vara si era identificat cu Cupidon, zeul iubirii in mitologia romana, si cu Eros, corespondentul acestuia in mitologia greaca.

Un alt nume al sau era Navalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos si iubaret nevoie mare, care le face pe tinerele fete sa-si piarda mintile, informeaza Mediafax .

O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat intr-o buruiana numita Navalnic, de Maica Precista, dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.

In lumea satului romanesc, pina la jumatatea secolului XX, Dragobete era sarbatorit pe 24 si 28 februarie sau pe 1 si 25 martie, potrivit cercetatorului Ion Ghinoiu, autorul volumului "Zile si mituri". Probabil ca, in vechime, 24 februarie insemna inceputul primaverii, ziua cand natura se trezeste, ursul iese din barlog, pasarile isi cauta cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii.

In ziua respectiva, semnalul era dat de pasarile nemigratoare, care se strangeau in stoluri, ciripeau, se imperecheau si incepeau sa-si construiasca cuiburile. Despre "pasarile" neinsotite la Dragobete stia toata lumea ca raman singure si fara pui pina in aceeasi zi a anului viitor.

Dupa modelul zburatoarelor, fetele si baietii se intalneau sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a ramane indragostiti pe parcursul intregului an. Daca timpul era favorabil, imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci flori de primavara. In sudul Romaniei (Mehedinti), fata se intorcea in sat alergand, obicei numit "zburatorit", urmarita de cate un baiat caruia ii cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna. Din zapada netopita fetele strangeau de cu seara ultimile ramasite - zapada zanelor -, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste.

Nici oamenii mai in varsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea in care urmau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. In aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor.

In aceasta zi, satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala: "Dragobetele saruta fetele". Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.

Steaua acestui flacau, a carui evocare actiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a inceput sa apuna in a doua jumatate a secolului al XX-lea. Intr-un fel, Dragobetele a fost si el o victima a comunismului. Dupa Revolutie, locul lui a fost luat treptat de Sfantul Valentin, care a fost importat din lumea occidentala si care este sarbatorit constiincios pe 14 februarie. Entitate magica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat chipes, un neastamparat.



Te-ar putea interesa:
  • Sf. Valentin vs. Dragobetele

    Aceste doua sarbatori sunt dedicate celui mai pur sentiment din lume: iubirea. Una provine din America, cealalta face parte din traditiile noastre. Insa care este deosebirea intre cele doua? Ce semnificatie au ele? Cat de importante sunt aceste zile pentru tine? 

  • Empatia confera indragostitilor asemanari faciale

    Membrii unui cuplu ajung sa aiba trasaturi faciale asemanatoare odata cu trecerea anilor petrecuti impreuna, arata un studiu realizat de parintele psihologiei sociale, Robert Zajonc, un american de origine poloneza, impreuna cu colegii lui.

Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii