Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Alba ca Zapada in varianta haute couture, la TNB

Marti, 02 Decembrie 2008

  Alba ca Zapada in varianta haute couture, la TNBSpectacolul "Alba ca Zapada", montat de compania franceza Ballet Preljocaj, o demonstratie de virtuozitate a dansului, cu pitici acrobati si costume semnate de Jean Paul Gaultier, a avut o prima reprezentatie la Teatrul National Bucuresti, vineri seara, conform MEDIAFAX .


Creat anul acesta in cadrul Bienalei de dans de la Lyon, spectacolul "Alba ca Zapada", avand in distributie 26 de dansatori, a fost prezentat si la Paris, in octombrie, constituind unul dintre momentele deosebite ale sezonului cultural european din perioada presedintiei franceze la Uniunea Europeana. Actiunea spectacolului se desfasoara conform povestii originale, cu momente ludice sau naive, care amintesc, si datorita muzicii lui Gustav Mahler, de scenele din desenul animat omonim.

Scenografia spectacolului, care se schimba permanent, este una impresionanta, personajele dansand cand intr-o padure, cand in sala spatioasa a unui castel, cand pe un munte stancos. Dar unul dintre cele mai de efect momente ale show-ului a fost prezentarea unui perete stancos in interiorul caruia avea case piticii, niste abili acrobati, ce dansau suspendati de tavanul Salii Mari.

Cu o sincronizare fara cusur, artistii au prezentat, insa, mici momente de crispare in cele mai tehnice etape ale reprezentatiei, dovada a faptului ca sala Teatrului National a fost prea putin prietenoasa cu desfasurarea de forte a companiei franceze. De altfel, spectacolul a inceput cu 30 de minute intarziere tocmai din cauza unor probleme tehnice, potrivit organizatorilor. O combinatie de dans contemporan si balet, spectacolul "Alba ca Zapada" al companiei Preljocaj prezinta mai degraba rigoarea dansului clasic decat nonconformismul dansului contemporan.

Spectacolul a fost calificat de presa franceza drept o "fabuloasa poveste in imagini, ce scoate la iveala secvente de o frumusete sclipitoare" (Le Monde) sau drept "o incantare" (Liberation). Adus la Bucuresti de Ambasada Frantei si Institutul francez, "Alba ca Zapada" mai are doua reprezentatii in Sala Mare a Teatrului National, pe 29 noiembrie, de la ora 19.30, si pe 30 noiembrie, de la ora 17.00.

"Imi doream foarte mult sa spun o poveste, sa deschid o paranteza feerica si fermecata. Asta ca sa nu cad in rutina, fara indoiala. Dar si pentru ca ador basmele, ador povestile, ca noi toti de altfel. Am ramas fidel versiunii Fratilor Grimm, cu exceptia catorva variatiuni personale, bazate pe propria-mi analiza a simbolurilor din poveste", spune Angelin Preljocaj, precizand ca personajul principal al povestii este mama vitrega, iar in spectacol accentul este pus "tocmai pe vointa ei narcisista de a nu renunta la puterea de seductie si la rolul de femeie, chiar cu pretul sacrificiului fiicei sale vitrege".

Nascut in Franta, in 1957, intr-o familie de origine albaneza, Angelin Preljocaj si-a inceput studiile de dans clasic inainte de a se dedica dansului contemporan. in 1984, si-a creat propria companie si de atunci a semnat coregrafiile a 38 de piese, de la duete la mari spectacole complexe.

Creatiile sale au fost preluate in repertoriul a numeroase companii, care adesea i-au cerut sa le creeze spectacole, cum ar fi Baletul Operei Nationale din Paris, Scala din Milano si New York City Ballet. Pe parcursul carierei sale, Angelin Preljocaj a primit numeroase distinctii, printre care Marele Premiu National al Dansului acordat de Ministerul Culturii din Franta.
Te-ar putea interesa:
  • Alba ca Zapada la TNB

    Compania franceza Ballet Preljocaj prezinta spectacolul de dans contemporan "Alba ca Zapada" la Teatrul National Bucuresti (TNB), avand programate trei reprezentatii, pe 28, 29 si 30 noiembrie, informeaza teatrul bucurestean, citat de MEDIAFAX.

  • Roisin Murphy - show haute couture la Bucuresti

    E cu siguranta o aparitie unica pe scena muzicala a secolului XXI. Roisin Murphy nu doar canta in concert, il si joaca. Ea a adus, miercuri seara, in fata publicului strans la Sala Polivalenta din Bucuresti, o armata de avataruri ale sale, personaje ce au reinterpretat notiunea de show live.

  • A aparut varianta tiparita a primului roman de pe Twitter

    Un scriitor american care si-a publicat primul sau roman pe Twitter, prin mesaje de 140 de caractere, a sarbatorit, miercuri, de ziua nationala a Frantei, aparitia in versiune tiparita a volumului sau, numit "Revolutia franceza", informeaza AFP.

  • Al treilea film din seria "Men In Black" ruleaza in varianta 3D

    Cel de-al treilea film din franciza "Men In Black", cu Will Smith intr-unul dintre rolurile principale, va fi filmat cu ajutorul tehnologiei 3D, au anuntat reprezentantii studiourilor Columbia Pictures, citati de Reuters.

  • Noua varianta "Avatar", cu opt minute in plus, in cinematografe de pe 27 august

    Filmul "Avatar: Special Edition", ce contine opt minute suplimentare fata de cel original, va fi lansat in cinematografe pe 27 august, pentru o perioada limitata, exclusiv in salile Digital 3D si Imax 3D, au anuntat, joi, reprezentantii Studiourile Twentieth Century Fox, citati de variety.com.

Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii