Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Casa de productie a lui Brad Pitt vrea sa scoata un film despre drama minerilor chilieni

Marti, 16 Noiembrie 2010
Casa de productie a lui Brad Pitt vrea sa scoata un film despre drama minerilor chilieni
Foto: Hepta
Plan B Entertainment, casa de productie cinematografica infiintata de actorul american Brad Pitt, intentioneaza sa realizeze un lungmetraj despre operatiunea de salvare a celor 33 de mineri chilieni, blocati intr-o mina din desertul Atacama timp de peste doua luni, informeaza AFP.

Compania Plan B Entertainment a initiat o serie de negocieri cu avocatul celor 33 de mineri chilieni - dintre care unii isi vor juca propriul rol - pentru a achizitiona drepturile de ecranizare a dramei prin care au trecut acesti oameni, salvati dupa ce au petrecut 69 de zile blocati in subteran, la o adancime de peste 600 de metri, intr-o mina din San José, aflata la o distanta de 800 de kilometri in nordul capitalei Santiago de Chile.

In cursul celor doua runde de negocieri cu avocatul Edgardo Reinoso s-au vehiculat sume de cateva milioane de dolari, informeaza cotidianul chilian El Mercurio, aparut duminica.

Cei 33 de mineri trebuie mai intai sa infiinteze o societate anonima care sa administreze fondurile obtinute din comercializarea drepturilor de autor asupra dramei prin care au trecut, castigate din interviuri si participarea la emisiuni de televiziune. Aceasta asociatie, care va redistribui intr-un mod echitabil profiturile obtinute in viitor, va fi infiintata in cursul acestei saptamani, potrivit cotidianului El Mercurio.

Regizorul Rodrigo Ortuzar a anuntat recent ca va turna un lungmetraj inspirat din acest subiect, intitulat "Los 33", care va fi lansat pe marile ecrane in 2012, informeaza Mediafax.

Potrivit presei americane, actorul spaniol Javier Bardem urmeaza sa joace si el intr-un lungmetraj inspirat din drama minerilor chilieni.

Oamenii au ramas blocati intr-o mina din San Jose pe 5 august, primul contact cu ei fiind stabilit la 17 zile dupa tragedie. Minerii au fost scosi la suprafata pe 13 octombrie, in urma unei operatiuni de salvare spectaculoasa, printr-un tunel care are o lungime de 622 de metri.



Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii