Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Edith Borsos si Alvaro Lozano Gutierrez, laureatii Concursului Hariclea Darclée

Marti, 10 August 2010
Edith Borso_ _i Alvaro Lozano Gutierrez, laureatii Concursului Hariclea DarcléeSoprana romana Edith Borsos si baritonul spaniol Alvaro Lozano Gutierrez au fost desemnati, duminica seara, castigatorii Concursului International de Canto "Hariclea Darclée", care s-a desfasurat la Braila, in perioada 27 iulie - 8 august, informeaza un comunicat.

Astfel, cei doi au impartit marele premiu, in valoare de 15.000 de dolari, precizeaza Mediafax.

Concursul s-a incheiat duminica seara, cu reprezentatia operei "Don Pasquale", de Gaetano Donizetti, cu basul Zoltan Nagy, soprana Luiza Fatyol, baritonul Bogdan Baciu si tenorul Ovidiu Daniel.

La spectacol au asistat, printre altii, Maria Basescu, Emil Constantinescu, Radu Beligan si primarul municipiului Braila, Aurel Simionescu.

Editia din acest an a festivalului a celebrat 15 ani de la fondare si 150 de ani de la nasterea legendarei Hariclea Darclée.

La editia din acest an s-au inscris 185 de concurenti din 27 de tari de pe cinci continente, si anume 81 din Romania, 28 din Republica Moldova si alti 76 din diverse tari precum Italia, Spania, Germania, Austria, Franta, Polonia, Ucraina, Rusia, Georgia, Armenia, Finlanda, Grecia, Islanda, Israel, Letonia, Norvegia, Serbia, Turcia si Ungaria, dar si din Canada, Brazilia, Statele Unite ale Americii, Coreea de Sud, Australia, China.

Astfel 94 de soprane, 19 mezzo-soprane, 24 de tenori, 2 contratenori, 26 de baritoni, 5 bas-baritoni si 15 basi s-au intrecut in competitia dedicata memoriei legendarei Hariclea Darclée, soprana pentru vocea careia au fost compuse nu mai putin de 13 opere, printre care "Tosca" si "Manon Lescaut" de Giacomo Puccini, "La Wally" de Alfredo Catalani si "Iris" de Pietro Mascagni.

Hariclea Darclée (nascuta Hariclea Hartulari) a fost o soprana lirica romana, una dintre personalitatile cele mai importante ale Brailei care a dus numele Romaniei si al orasului peste hotare. S-a nascut la Braila, pe 10 iunie 1860, intr-o familie cu radacini elene, si a murit in 1939, la Bucuresti. Hariclea Darclée s-a impus pe scenele operelor din Paris, Berlin, Florenta, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Madrid, Monte Carlo, New York, Moscova si St. Petersburg.





Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii