Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Expozitie dedicata lui Theodor Pallady la Muzeul National Cotroceni

Marti, 14 Septembrie 2010
Expozitie dedicata lui Theodor Pallady la Muzeul National Cotroceni
Foto: Hepta
O expozitie cu tema "Boierul" Pallady in vizita la Muzeul National Cotroceni se va deschide, joi seara, in spatiile medievale ale muzeului bucurestean amintit, a anuntat, marti, printr-un comunicat transmis Agerpres, institutia gazda.

Organizata in colaborare cu Muzeul de Arta Craiova, expozitia isi propune readucerea in memoria publicului a operei unui pictor care a fost considerat cel mai intelectual dintre plasticienii romani si care spunea despre sine: "nu sunt modern, sunt din toate timpurile".

Colectia Theodor Pallady, care face obiectul expozitiei de la Muzeul National Cotroceni, cuprinde 26 de tablouri, de la inceputurile picturii marelui artist (1904 - Paris - "Pod peste Sena", "Podul artelor"), pana la ultima parte a creatiei acestuia ("Casa de la Bucium", "Peisaj din Iasul de altadata").

Nu lipsesc temele majore ale picturii lui Pallady: compozitiile cu nuduri din interior si naturile statice.

Expozitia va fi deschisa in perioada 16 septembrie 2010 - 16 martie 2011.

"Boieria" pictorului Theodor Pallady deriva in primul rand din datele sale biografice fiind fiul lui Iancu Pallady (stramosii sai pe linie paterna sunt identificabili inca din sec. al XVII-lea la curtea domnitorului moldovean Vasile Lupu) si al Mariei Cantacuzino (inrudindu-se deci dupa mama cu glorioasa spita a domnitorilor Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu).

Theodor Pallady a studiat mai intai ingineria la Politehnica din Dresda (1887-1889), luand in acelasi timp lectii de desen si pictura cu Erwin Oehme, care, recunoscandu-i inzestrarea artistica, il sfatuieste sa plece la Paris. In capitala Frantei lucreaza in atelierul lui Jean Arman si se inscrie la Academia de Arte Frumoase.

In 1892 intra in atelierul lui Gustave Moreau, unde ii va avea colegi pe Henri Matisse, cu care a legat o stransa prietenie, pe Georges Rouault si pe Albert Marquet. Dupa moartea lui Moreau (1897), lucreaza in atelierele lui Aime Morot si Fernand Cormon, frecventand in acelasi timp, clasa lui Puvis de Chavannes, de la care preia finetea desenului si stralucirea culorilor.

In 1904 se intoarce in tara si expune la Ateneul Roman, la saloanele oficiale.

Mentine totodata legatura cu Parisul, unde deschide mai multe expozitii personale, pana in anul 1940. Expune la Bienala de la Venetia in anii 1924, 1940, 1942.

Cu o formatie complexa - rigoarea scolii germane, simbolismul promovat de Moreau, experientele Art-Nouveaului, prietenia cu Matisse, legaturile cu ceea ce se va numi "Ecole de Paris", l-au orientat pe Pallady spre compozitia clasica, spre ceea ce este durabil, cu adevarat important sub invelisul aparentelor.

Predilectia lui Pallady pentru natura moarta denota dorinta de a reda intr-un tablou un fragment din realitatea universala, in toata poezia si armonia sa.

Criticii de arta i-au revelat spiritul contemplativ, sensibilitatea si nostalgia, spunand despre el ca "a reusit ca nimeni altul in pictura romaneasca sa imbine trasaturile boierului moldav cu cele ale dandy-ului parizian".

In anii comunismului a avut o pozitie rezervata, fiind un sustinator al Uniunii Artistilor Plastici, dar nefacand concesii agresivei tendinte a realismului socialist. Inainte de a se stinge din viata, pe 16 august 1956, boierul Pallady s-a vazut "humilit" de doua ori: pictura sa a starnit admiratia unui pictor sovietic materialist, iar autoritatile comuniste i-au conferit titlul de Maestru Emerit al Artei.



Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii