Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Festival International de Film, "Toamna la Voronet", desfasurat la Gura Humorului

Vineri, 09 Octombrie 2009
Festival Internacional de Film, "Toamn la Voronec", desfasurat la Gura HumoruluiUn numar de 35 de filme de scurt si mediumetraj realizate in Romania, Republica Moldova, Germania si Canada, precum si 21 de filme studentesti au intrat in competitia celei de a XXIX-a editii a Festivalului International de Film "Toamna la Voronet", care va incepe duminica la Gura Humorului.

Potrivit organizatorilor, Festivalul International de Film "Toamna la Voronet" se va desfasura in perioada 11 - 14 octombrie, la Gura Humorului si va avea in acest an trei componente: film documentar, diaporama si arta fotografica.

La editia a XXIX-a, marele premiu al festivalului este in valoare de 1.000 de euro si va fi insotit de Trofeul "Toamna la Voronet".

In competitia oficiala, in cadrul festivalului, componenta de film documentar va avea sectiunile scurt si mediumetraj si film documentar studentesc - scurtmetraj, la care au fost selectate, dupa prejurizare, 35 de filme de scurt si mediumetraj realizate in Romania, Republica Moldova, Germania si Canada si 21 de filme studentesti de scurtmetraj din centrele universitare Cluj Napoca si Bucuresti, relateaza Mediafax .

Invitatul de onoare al acestei editii a festivalului este regizorul Andrei Blaier, in prezenta caruia vor fi proiectate filmele "Urgia", realizat in localitatile Partesti si Costisa din judetul Suceava si "Prin cenusa imperiului”, film de referinta in filmografia europeana.

De asemenea, vor fi proiectate filmele "Politist, adjectiv" al regizorului Corneliu Porumboiu, "Amintiri din epoca de aur", regizat de Cristian Mungiu si "Francesca", realizat de Boby Paunescu.

O alta manifestare inclusa in festival este “Docu-Film – jurnale si filme documentare de arhiva, legate de evenimentele timpului”, in cadrul careia vor fi proiectate filme documentare preluate de la Arhiva Nationala de Filme.

Totodata, vor avea loc proiectii de filme documentare, productii internationale in cadrul manifestarii "Mondo-Film", unde, cu sprijinul directorului Arhivei Nationale de Filme, prof.univ. dr. Anca Mitran, vor fi aduse si proiectate filme documentare realizate de fratii Manakia – pionieri ai artei cinematografice din Balcani, precum si filme despre opera lor, realizate in Macedonia si Romania.

Un workshop intitulat "Lex-Cinema", care are ca tema limbajul documentarului, va fi sustinut de invitatii speciali ai festivalului, iar la acesta vor participa 20 de fotografi, realizatori ai Salonului international de fotografie, alaturi de zece elevi fotografi de la Colegiul "Alexandru cel Bun” din Gura Humorului.

In cadrul festivalului va fi organizat si un club al cineamatorilor, la care vor participa cinci dintre directorii celor mai vechi cinecluburi din Romania, respectiv Emil Mateias, Vladimir Lucavetchi, Victor Colonelu, Maximilian Popescu si Dumitru Calugaru. Totodata, va fi vernisata si o expozitie foto de productie intitulata “Making-Off”.

Festivalul debuteaza duminica, in programul acestei zile fiind incluse, printre altele, lansarea cartii "Goana dupa lumina" a Petronelei Prepelita din Gura Humorului, vernisajele Salonul International de Fotografie "Fratii Manakia - pionieri ai cinematografiei balcanice".

Conform organizatorilor, Festivalul International "Toamna la Voronet" este o manifestare de promovare a filmului documentar romanesc si a culturii comunicarii vizuale, precum si o modalitate de promovare a statiunii turistice Gura Humorului, in special. Totodata, festivalul isi propune sa cultive contactele creative intre scolile de film documentar, diaporama si fotografie, precum si contactele dintre generatiile de artisti, sa incurajeze realizatorii de film, diaporama si fotografie, sa promoveze competenta si profesionalismul in aceste domenii.

Printre organizatorii festivalului se numara Consiliul Judetean Suceava, Centrul Cultural Bucovina si Primaria Gura Humorului.



Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii