Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

"Intalniri incrucisate" de Anca Damian, din 23 ianuarie in cinematografe

Joi, 22 Ianuarie 2009

ImageLungmetrajul "Intalniri incrucisate", de Anca Damian, care va avea premiera in cinematografele romanesti pe 23 ianuarie, spune trei povesti despre "iubirea fata de aproape", folosind structura tripticului, insa cele trei experiente de viata sunt legate intre ele oarecum nenatural si incoerent.

Destinele a trei personaje - Gabi, Mirela si Andrei -, la prima vedere fara nicio legatura intre ele, facand parte din lumi foarte diferite, ajung sa se intalneasca si sa se influenteze reciproc. Filmul este structurat pe trei povesti: "Bogdanovici si Bogdanovici", "Mirela si Torbjorn" si "Andrei si Ana", acestea fiind, de altfel, si numele personajelor principale. Gabi Bogdanovici este DJ, vedeta la un post de radio, potrivit MEDIAFAX .

El este destabilizat de o vizita la penitenciarul in care este inchis un condamnat pe viata despre care se spune ca-i seamana si care ii poarta si numele, pentru ca-l admira. La iesire, in parcarea penitenciarului, Gabi isi pierde cumpatul si urmarile ii incarca constiinta pe tot restul vietii. Mirela, directoarea penitenciarului, a avut o legatura amoroasa cu colegul ei de breasla de origine finlandeza Torbjorn, cu care se reintalneste la o conferinta si de care se teme sa nu se indragosteasca din nou.

Legatura este lasata nerezolvata, Mirela pleaca la Bucuresti, unde un detinut se afla intre viata si moarte. Andrei, dupa ce a ispasit o pedeapsa de doi ani pentru o infractiune savarsita impreuna cu un prieten, in grija caruia a incredintat-o pe sora sa mai mica, Ana, este pus in libertate. O gaseste pe sora sa intr-o relatie compromitatoare tocmai cu prietenul pentru a carui libertate si-a sacrificat propria independenta.

Filmul "Intalniri incrucisate" aduna o distributie ce-i numara, printre altii, pe Mimi Branescu, Andi Vasluianu, Oxana Moravec si Dorian Boguta. Acestia creeaza trei povesti diferite, care se desfasoara pe parcursul a doua zile. Dar cele trei povesti par a se lega fortat una de cealalta si dau impresia ca sunt puse cap la cap doar printr-un artificiu de scenariu si regie, fara a implica telespectatorul.

Regizoarea Anca Damian declara ca a folosit formula tripticului, utilizata in special in arhitectura si pictura, pentru a da viata si coerenta povestilor. Cele trei experiente - intalniri - sunt legate, din perspectiva regizoarei, de aparitia Anei in cea de-a doua poveste, dar acest lucru pare fortat. Anca Damian a declarat ca a ales voit aceasta coincidenta: "Este o concidenta de care am nevoie pentru a-mi inchega cele trei povesti".

In acest amalgam al celor trei lumi, firele vietii sunt tesute aparent haotic, leaga personajele si incearca sa le aduca aminte oamenilor ca sunt mai legati intre ei decat vor sa admita. "Tema filmului este tema intalnirilor cu «celalalt», care e omul de alaturi.

Este vorba despre iubirea de aproape", precizeaza regizoarea. Primele doua povesti - "Bogdanovici si Bogdanovici" si "Mirela si Torbjorn" - sunt inspirate din fapte reale. Prima dintre ele porneste de la un articol al realizatorului de radio Mihai Dobrovolschi, care a aflat la un moment dat ca are un tiz in penitenciarul Rahova, iar a doua poveste este prezentata pornind de la Dana Cenusa, PR al Administratiei Penitenciarelor, cea care a inspirat personajul Mirela, interpretat de Oxana Moravec.

Regizoarea filmului, Anca Damian a declarat, insa, ca se regaseste cel mai bine in ultimul personaj, cel interpretat de Andi Vasluianu, pentru ca el este cel care ii completeaza povestea, prin moarte. Lungmetrajul de debut al Ancai Damian, "Intalniri incrucisate", a fost bine primit de criticii de film straini, fiind prezentat si in cadrul festivalurilor de film de la Goa, Pusan, Chicago si Cottbus.

Lungmetrajul va fi prezentat si la Festivalul International de Film de la Goteborg, Suedia, care se desfasoara in perioada 23 ianuarie - 2 februrie. Filmul "Intalniri incrucisate" este prima coproductie romano-finlandeza (Libra Film si Making Movies). in Romania, filmul a avut avanpremiera in cadrul Festivalului International de Film Transilvania - TIFF si va fi lansat pe marile ecrane de producatorul Transilvania Film, pe 23 ianuarie.

Nascuta in 1962, la Cluj, Anca Damian a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L Caragiale", obtinand si un doctorat in Cinematografie si Media. Filmografia sa include documentarele "A fi sau a nu fi", "Porto Franco 2000", film premiat la DaKINO si selectionat la Festivalul de Film de Arta de la Palazo Venezia - Roma, "Ritualuri", "Eminescu - Calatorie virtuala in absolut.
Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii