Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Probabil sunt prea lenes sa fiu scriitor

Miercuri, 10 Iunie 2009
Probabil sunt prea lenes sa fiu scriitorCorneliu Porumboiu, care a castigat sambata Trofeul Transilvania pentru productia "Politist, adjectiv", a declarat, intr-un interviu acordat MEDIAFAX, ca face filme pentru ca este, probabil, prea lenes ca sa fie scriitor, regizorul declarandu-se, in schimb, un pasionat al scenaristicii.

Filmele "Politist, adjectiv" de Corneliu Porumboiu (2009) si "Nord/ North" de Rune Denstad Langlo (Norvegia, 2009) au impartit Trofeul Transilvania, acordat, sambata seara, la Gala de inchidere a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF).
    
"Politist, adjectiv" prezinta demersul politistului Cristi, care trebuie sa urmareasca un licean, Alex, banuit ca ar face trafic cu hasis. Filmul, care ii are in distributie pe Dragos Bucur si Vlad Ivanov, a fost difuzat in premiera in Romania la TIFF, imediat dupa premiera de la Cannes, din cadrul sectiunii Un Certain Regard. De altfel, Corneliu Porumboiu a castigat, doua premii in cadrul sectiunii Un Certain Regard: premiul criticii internationale - FIPRESCI si Premiul Juriului acordate peliculei "Politist, adjectiv".  
    
Filmul a rulat, la TIFF (29 mai-7 iunie) atat in competitie, cat si in cadru Zilelor Filmului Romanesc.
    
In interviul acordat Mediafax , Corneliu Porumboiu povesteste de ce alege sa filmeze in Vaslui, cum l-a invatat pe actorul Dragos Bucur tenis de picior si cum a devenit DEX-ul personaj in "Politist, adjectiv".  
   
    
Reporter: Ti-ai asumat foarte multe riscuri facand filmul "Politist, adjectiv", pentru ca daca nu era foarte bine facut, putea sa fie un film foarte plictisitor.
    
Corneliu Porumboiu: Inca unii mai spun ca e plictisitor. Spun ca pana la dictionar e plictisitor, asa ca nu stiu cat am reusit.
    
Rep.: Te-ai consultat cu cineva ca sa vezi care este feedback-ul in cazul acestui film?
    
C.P.: Nu, dupa ce l-am facut, dupa ce l-am montat, am avut niste vizionari si unii mi-au spus: "Bai, mi se pare ca este foarte greu... mi se pare ca ajungi foarte greu la o scena". Bine, aceeasi dicutie a fost si cu "A fost sau n-a fost?". Cumva eu stiam. Ce vezi pe DVD, pe ecran, e altfel. Eu gandesc filmul pentru ecran mare. Aveam discutii din astea: "Bai, e foarte larg cadrul", "Lasa mai, ca e ecran mare". Stiam, aveam doza asta ca va fi altfel in sala, pentru ca am avut aceeasi experienta cu "A fost sau n-a fost?". Dar la un moment dat, mi-a zis multa lume si am incercat o varianta cu 5-6 minute mai scurta si m-am enervat foarte tare cand am vazut filmul. Mi s-a parut ca e altceva si am oprit-o si am refacut la loc.
    
Rep.: Ai revenit la varianta initiala a filmului?
    
C.P.: Da, am facut cum era inainte. Am zis: "Asa l-am gandit, asta este".
    
Rep.: Miza filmului este scriitura, sa vezi daca merge scenariul pe ecran?
    
C.P.: Asa, din scriitura era foarte sec. Multi prieteni mi-au zis: "Ce e subiectul asta? Ala cu constiinta...". Dar dupa aia, facandu-l si vazandu-l ai timpul asta real si il vezi, si il vezi pe omul asta... e altceva. Dar din scenariu nu isi inchipuiau, pentru ca in scenariu era "Cristi merge pe strada", dupa aia secventa urmatoare - "Cristi merge pe o strada nu principala", "Blocurile sunt asa....", "Merge pe o strada cu case". Nimeni nu vedea nimic. Dar, pana incepe filmul, pana la prima replica, sunt opt minute, totusi.
    
Rep.: La Cannes de ce reactie ti-a fost cel mai frica?
    
C.P.: Nu stii niciodata. La Cannes nu stii niciodata la ce sa te astepti. Cannes-ul poate sa distruga un film sau poate sa il ridice sau poate sa ramana indiferent la un film. Deci nu poti sa stii nimic dinainte. Te duci, esti bucuros ca esti acolo si dupa aia nu mai stii ce se intampla. E foarte greu pentru ca vin atatia critici, atata lume. Ai emotii, e prima vizionare publica, pentru ca vizionarile pe care le fac sunt destul de tehnice, cu oameni pe care ii stiu si sunt de meserie.
    
Rep.: La final, multumesti multor politisti din Vaslui. Cum te-ai documentat pentru film?
    
C.P.: Am prieteni politisti care m-au ajutat foarte mult. Am filmat in sectia de politie. M-au ajutat foarte mult si trebuie sa le multumesc.
    
Rep.: Le-ai aratat filmul?
    
C.P.: Inca nu, o sa le arat acum. Trebuie sa fac premiera la Vaslui. Premiera va fi pe 3 iulie in Bucuresti, dar cu o saptamana inainte fac la Vaslui.
    
Rep.: Unde anume, pentru ca Vasluiul nu mai are cinematografe?
    
C.P.: Este un mall cu doua cinema-uri mici.
    
Rep.: La Cannes ai plecat cu doua zile inainte sa se dea premiile, desi aveai critici foarte bune. De ce?
    
C.P.: Am o fata mica acasa si nu puteam sa stau prea mult. Dinainte nu stiam cat o sa stau.
    
Rep.: Dar cum ai reactionat la cronicile care au fost foarte bune?
    
C.P.: Sincer, nu ma asteptam sa fie asa de bune. Sunt cei mai importanti jurnalisti americani. Si au scris acolo. Dupa aia au scris si francezii. Cronicile au fost extraordinare. Nu ma asteptam. Toate plasau filmul nu mai jos de primele trei filme din festival. Asta conteaza enorm pentru mine. Chiar nu ma asteptam.
    
Rep.: Toata lumea te intreaba de tatal tau, fostul arbitru de fotbal Adrian Porumboiu. Mama ta este profesoara de limba romana?
    
C.P.: Da.
    
Rep.: Sotia lui Cristi (politistul interpretat de Dragos Bucur in "Politist, adjectiv", n.r.) este profesoara de limba romana. Filmul face referiri la Gramatica Academiei. Este o influenta a mamei tale?
    
C.P.: Rolul in sine nu este influentat de mama. Dar eu am crescut sub influenta asta si am citit si am fost influentat foarte mult de maica-mea. Cred ca de asta fac si filme despre cuvinte. Mai folosesc si DEX-ul din cand in cand.
    
Rep.: Tu recunosti ca, din procesul crearii filmului, cel mai mult iti place sa scrii scenarii. De asemenea, se zice despre tine ca nu prea iei in serios aprecierile care se fac filmelor tale. Care este relatia ta cu filmul, pana la urma?
    
C.P.: Sunt prea lenes ca sa fiu scriitor, probabil, si am nevoie de ajutor (rade). Nu stiu foarte multa gramatica pentru a face un roman cap-coada si imi iau actori, operator, scenograf si fac film.
    
Rep.: Altfel ai fi scris romane?
    
C.P.: Exact, sunt prea lenes... sunt moldovean.
    
Rep.: Ai putea sa scrii un scenariu fara sa fii tu regizorul?
    
C.P.: Da, chiar am un proiect pe care il va face Igor Cobileanschi. El va face niste schimbari, probabil. I-am dat un proiect pe care l-am avut la un moment dat, dar nu vreau sa il mai fac.
    
Rep: Cum se numeste proiectul?
    
C.P.: La mine se chema "Despre ingeri si par", dar el i-a schimbat numele. Nu mai stiu cum se cheama.
    
Rep.: Tu alegi sa filmezi in Vaslui. Putem zice ca ai pus, indirect, Vasluiul pe harta mondiala a filmului. Cum e New York-ul pentru filmul american, asa este si Vasluiul pentru filmul romanesc?
    
C.P.: Nici chiar asa (rade).
    
Rep.: De ce Vaslui?
    
C.P.: Pai e locul pe care il stiu cel mai bine, e lumea care ma inspira, e lumea din care sunt eu. Pana la urma, na, traiesc in Bucuresti dar am datele astea care ma intereseaza. Instinctiv fac asta. Probabil, la un moment dat o sa fac filme si in Bucuresti (...) Intre cele doua filme ("A fost sau n-a fost" si "Politist, adjectiv", nr.) am scris patru scenarii. Pe unul chiar l-am terminat acum. Si toate se petreceau in Vaslui. Dupa aia mi-am dat seama: "Mai, da' toate se petreceau in Vaslui?". Nu stiu, nu e ceva premeditat. Dar e o lume pe care o stiu foarte bine, cand ma duc la filmare... Toata lumea imi zice: "Bai, da' ce estetica...". Alea sunt strazile pe care le stiu de cand eram eu copil. Ma duc acolo: "Pai tragem aici asta, aici asta". Imi mai spun unii: "Bai, ce bine ai gandit". Pai ce sa gandesc, ca m-am nascut acolo.
    
Rep.: In acelasi timp ii duci si pe actori in Vaslui. Una dintre actrite spunea ca a fost foarte influentata, pentru rolul ei, de faptul ca a stat acolo. Tu faci cantonament cu actorii la Vaslui?
    
C.P.: Cam asa, cam asa. Nu, depinde de rol. Unii isi fac documentarea in Bucuresti, pe rol. Adica nu pot sa zic "trebuie sa mergi acolo". Dar dupa aia e important sa simta, mai ales daca sunt bucuresteni, sa simta un anumit timp, un anumit fel de a fi, de a trai, ca o biografie din aia pentru un personaj. Sa vada cam ce face intr-o zi. Asta ajuta enorm. Te duci la scoala, te intorci. Faci de  mancare.
    
Rep: Deci pe Dragos Bucur l-ai pus sa faca mancare in Vaslui, sa mearga pe drumul spre scoala lui Alex?
    
C.P.: Nu l-am pus sa faca mancare, dar ne-am jucat mult cu zona asta de rol. A jucat tenis cu piciorul, a trebuit sa invete.
    
Rep.: L-ai invatat tu?
    
C.P.: Nu, cu niste prieteni de-ai mei foarte buni. A jucat. Zilnic avea antrenamente de tenis cu piciorul si a iesit decent.
    
Rep.: Cum apare DEX-ul in film?
    
C.P.: Ajunsesem in varianta a doua. Aveam o discutie in care seful avea o alta optiune despre constiinta. Dar cand seful a devenit atat de machiavelic si atat de destept, pentru a treia varianta, la un moment dat, am intrebat prietenii: "Bai, ce inseamna constiinta pentru voi?". Pe mail le-am scris si am primit vreo 15 raspunsuri, toate foarte diferite. Si mi-am dat seama: "Ok, ma duc la DEX". Asa a aparut si DEX-ul.
    
Rep: A fost greu sa introduci DEX-ul in film?
    
C.P.: La scriitura nu. Chiar radeam cu Vlad Ivanov. La sfarsit ii ziceam: "Bai, uite, aicea schimbi intr-o replica cuvantul nu stiu care". Si Vlad facea: "Nu, nu schimb". "Vlad, schimba". Si el nu voia. Ii placuse atat de mult textul. "Vlad, schimba, te rog". "Da de ce? Ca nuanta...".
    
Rep.: Cate duble ai facut la scena de final care are aproape 30 de minute?
    
C.P.: E din doua cadre si am facut cam noua duble pe fiecare cadru, dar am repetat-o foarte bine inainte. Am repetat trei zile in locatie si mai repetasem si in Bucuresti.
    
Rep.: Si cand Paolo Sorrentino (presedintele juriului sectiunii Un Certain Regard de la Cannes, nr.) ti-a zis ca scena este geniala, l-ai crezut?
    
C.P.: L-am crezut. Cand un regizor e mare, nu spune doar asa. Adica acolo, cand sunt regizori foarte buni, exista, totusi, o deontologie.

Te-ar putea interesa:
  • J.K. Rowling, cel mai bine platit scriitor din lume

    J.K. Rowling, autoarea seriei de succes "Harry Potter", a castigat, in 2007, circa 3,5 milioane de euro pe saptamana, fiind astfel cel mai bine platit scriitor din lume, potrivit unui sondaj realizat de revista Forbes si preluat de telegraph.co.uk.

  • "O realitate mult prea fierbinte" la Anonimul

    Documentarul "O realitate mult prea fierbinte/ Too Hot Not to Handle", ce trateaza fenomenul incalzirii globale, a fost proiectat in premiera europeana, in noaptea de miercuri spre joi, in cadrul festivalului Anonimul (11-17 august), transmite trimisul MEDIAFAX la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii.

  • Monica Columbeanu prea scumpa pentru Rita Muresan

    Obrazul subtire cu cheltuiala se tine, iar acest lucru il stie foarte bine si Monica Columbeanu, care a cerut nu mai putin de 3000 de euro pentru o singura prezentare a creatoarei Rita Muresan. Aceasta a dorit-o pe tanara mamica in postura de mireasa a celei mai recente colectii, insa tariful cerut de Monica a depasit atat asteptarile cat si bugetul disponibil al Ritei.

  • "O insula prea mica", de Andrea Levy, la editura Leda

    Romanul "O insula prea mica", de Andrea Levy, distins cu premiile Orange si Whitbread of the Year in 2004, a fost publicat recent la editura Leda, informeaza un comunicat remis MEDIAFAX.

  • Vanzarile de carte sunt in crestere

    Vanzarile de carte au crescut in Europa, mai ales in Franta si Germania, in timp ce in Statele Unite sunt in declin accentuat, in conditiile in care, in ciuda contextului economic, oamenii continua sa citeasca, potrivit unei cercetari Nielsen BookScan, informeaza New York Times, in editia online.

Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii