Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Salman Rushdie pregateste o carte despre perioada in care a fost condamnat de islamici

Marti, 12 Octombrie 2010
Salman Rushdie pregateste o carte despre perioada in care a fost condamnat de islamici
Foto: Hepta
Scriitorul Salman Rushdie lucreaza la o carte de memorii despre anii in care se ascundea, dupa ce ayatollahul Khomeini l-a condamnat la moarte, in Iran, pentru publicarea "Versetelor satanice", o carte considerata o insulta la adresa culturii islamice, informeaza Reuters.

Scriitorul, al carui cel mai recent volum este "Luka and the Fire of Life", pe care l-a scris pentru cel mai mic fiu al sau, va termina de redactat, in scurta vreme, scenariul dupa romanul sau "Copiii din miez de noapte".

Autorul in varsta de 63 de ani a declarat ca volumul sau de memorii umple "un gol de informatii" si ca simte ca, in sfarsit, a venit momentul sa se confrunte cu aceasta perioada din viata sa. "Incep sa scriu acest volum de memorii", a declarat Rushdie intr-un interviu pentru Reuters. "Am scris aproape 100 de pagini si cred ca asta inseamna cam un sfert din toata povestea. Cred ca as putea termina acest volum undeva la sfarsitul anului viitor", a mai spus acesta.

"Deocamdata sunt linistit cu toate lucrurile acestea. Nu ma supara nimic in mod special si ma simt fericit sa scriu", a adaugat el. Acesta a spus ca finalizarea romanului depinde foarte mult de filmul "Copiii din miez de noapte", care va fi regizat de Deepa Mehta, informeaza Mediafax.

Rushdie a spus ca, desi referirile la fatwa vor fi o parte importanta din cartea sa, in mare, volumul de memorii va fi "o poveste umana". "Este o poveste despre viata mea de atunci, nu doar pentru mine, ci si pentru copiii mei, pentru oameni care mi-au fost apropiati, pentru mama mea", a adaugat acesta.

"Este adevarat ca, daca exista un gol de informatii, oamenii pot specula sau pot inventa lucruri; asta poate fi foarte frustrant. Adevarul este, insa, ca pana recent nu am fost pregatit sa scriu aceasta carte", a mai spus Rushdie.

Salman Rushdie s-a nascut la Bombay (Mumbai), in 1947. La varsta de 13 ani a plecat in Anglia, unde a studiat la prestigiosul King's College din Cambridge. Dupa absolvire, s-a mutat la Karachi, in Pakistan. Dupa o slujba de scurta durata in televiziune, el s-a intors in Marea Britanie si a inceput sa isi construiasca o cariera de scriitor profesionist. A debutat in 1975, cu "Grimus" (Polirom, 1998), dar romanul care l-a impus in lumea literara a fost "Copiii din miez de noapte" (1981, Polirom 2005, 2007 - distins cu premiul Booker, in 1981, si Booker of Bookers, in 1993).

Au urmat "Rusinea" (1983, Polirom 2001, 2008), "Versetele satanice" (1988, Polirom 2007) - pentru care a fost condamnat la moarte, in Iran, de ayatollahul Khomeini, in 1989 -, "Harun si Marea de Povesti" (1990, Polirom 2003, 2008), "Ultimul suspin al Maurului" (1995, Polirom 2002), "Pamantul de sub talpile ei" (1999, Polirom 2003, 2008), "Furie" (2001), "Shalimar, clovnul" (2005, Polirom 2006). Pe langa operele de fictiune, la Polirom au mai aparut o culegere de eseuri, interviuri si recenzii intitulata "Patrii imaginare" (1992, Polirom 2008), volumul de povestiri "Orient, Occident" (1994, Polirom 2005, 2009) si o vasta antologie de texte eseistice si memorialistice cu titlul "Dincolo de limite" (2002, Polirom 2006). Lui Salman Rushdie i-a fost decernat, recent, titlul de Cavaler al Imperiului Britanic. Evenimentul a starnit reactii violente din partea lumii islamice, reactualizand resentimentele pricinuite de publicarea "Versetelor satanice".

Polirom a tradus in limba romana zece dintre romanele lui Salman Rushdie si doua volume de eseistica. Ultimul manuscris semnat Salman Rushdie, nepublicat inca in volum, "Luka and the Fire of Life", se afla in curs de traducere in cadrul colectiei "Biblioteca Polirom". Scriitorul a fost in vizita in Romania, la sfarsitul anului trecut.



Te-ar putea interesa:
  • Salman Rushdie va fi prezent la Targul de carte Gaudeamus

    Scriitorul Salman Rushdie, care va fi prezent in Romania in perioada 23-26 noiembrie, va acorda autografe admiratorilor sai, pe 25 noiembrie, in prima zi a targului de carte Gaudeamus din Capitala, informeaza editura Polirom.

  • "Versetele satanice", de Salman Rushdie - cea mai bine vanduta carte la Polirom

    Volumul "Versetele satanice", de Salman Rushdie, a fost cea mai bine vanduta carte a Polirom in 2008, din care au fost achizitionate 40.000 de exemplare, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentantii editurii.

  • "Grimus" de Salman Rushdie, la Polirom

    "Grimus", romanul de debut al lui Salman Rushdie, a fost publicat de Polirom, numarandu-se printre cele mai noi aparitii ale editurii, informeaza un comunicat remis MEDIAFAX.

  • Scriitorul Salman Rushdie a venit in Romania

    Scriitorul britanic de origine indiana Salman Rushdie a sosit, luni, la Bucuresti, pe aeroportul Henri Coanda, cu o cursa de la Londra, el urmand sa stea in Romania in perioada 23 - 26 noiembrie, programul sau cuprinzand o serie de intalniri cu cititorii si presa.

  • Salman Rushdie - premiul James Joyce

    Scriitorul Salman Rushdie a primit un premiu literar care poarta numele celui care a fost principala sursa de inspiratie pentru autorul "Versetelor satanice" - scriitorul James Joyce, din partea Universitatii din Dublin, informeaza MEDIAFAX .

Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii