Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Familia Regala a Romaniei va participa la nunta printului William al Marii Britanii

Joi, 27 Ianuarie 2011
Familia Regal a Romāniei va participa la nunta princului William al Marii Britanii
Foto: Hepta
Familia Regala a Romaniei va fi prezenta la nunta printului William al Marii Britanii, care va avea loc pe 29 aprilie, la Londra.

Mai multe familii regale straine si-au anuntat participarea la nunta anului, cea dintre printul William si Kate Middleton, chiar daca invitatiile oficiale nu au fost inca expediate, potrivit dailyexpress.co.uk.

Insa regina Marii Britanii a dispus ca secretariatul ei sa contacteze secretariatele celorlalte capete incoronate din Europa, in urma cu cateva zile.

"Este un fel de pre-invitatie, prin care sunt rugati sa rezerve ziua respectiva. S-a procedat asa din pricina angajamentelor pe care le au (familiile regale, n.r.), dar nu au primit inca invitatiile cu imprimeu aurit", a spus, luni seara, un oficial de la palatul Buckingham.

Marile familii regale din Europa, printre care cele din Spania, Olanda, Norvegia, Suedia, Danemarca si Belgia, vor fi prezente la eveniment, insa primele confirmari oficiale au venit din partea a trei case regale care nu mai domnesc, printre care cea a Romaniei.

Printul mostenitor Alexandru al Serbiei, in varsta de 65 de ani, al carui tata, regele Petru al II-lea, a fost detronat in 1945, si sotia sa au fost primii care au anuntat ca vor merge la nunta. Printul Alexandru este un fin al reginei Elisabeth a II-a a Marii Britanii.

De asemenea, un purtator de cuvant al familiei regale din Grecia a confirmat ca fostul rege Constantin al II-lea, in varsta de 70 de ani, detronat in 1973, sotia sa, Ana-Maria, in varsta de 64 de ani, si fiul lor, printul mostenitor Pavlos, in varsta de 43 de ani, vor veni la nunta.

Printul William si Kate Middleton, care s-au cunoscut pe cand erau studenti la Universitatea St. Andrews din Scotia, au o relatie de aproape 10 ani, marcata de cateva despartiri si reimpacari.

William, fiul cel mare al printesei Diana, decedata in 1997, si Kate Middleton, ambii in varsta de 28 de ani, s-au logodit in luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacante private pe care au petrecut-o in Kenya, relateaza Mediafax .

Casatoria lui Kate Middleton cu printul William - pe 29 aprilie 2011, la catedrala Westminster din Londra - va avea loc la 30 de ani de la somptuoasa casatorie dintre printul Charles si printesa Diana, celebrata in 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divortat in 1996, iar printesa Diana a murit in urma unui accident de automobil, la Paris, in 1997. Ulterior, Charles s-a casatorit cu Camilla, o veche prietena a sa.



Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii