Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Muzeul National de Arta sarbatoreste Unirea Principatelor

Vineri, 23 Ianuarie 2009
Muzeul National de Arta sarbatoreste Unirea PrincipatelorMuzeul National de Arta al Romaniei (MNAR) ofera, sambata, 24 ianuarie, intrare libera in expozitia "Napoleon al III-lea si Principatele Romane", cu ocazia implinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor, informeaza Agerpres.

Muzeul a pregatit, de asemenea, o surpriza pentru publicul expozitiei in ziua de 24 ianuarie: un traseu-concurs interactiv, prin care vizita devine mai atractiva.

Astfel, la intrarea in expozitie vizitatorii primesc un formular cu intrebari referitoare la anumite lucrari. Ei sunt invitati sa identifice fiecare opera inclusa si sa raspunda cerintelor enuntate, pe baza observatiei directe. Vizitatorii afla astfel informatii inedite si pot realiza conexiuni intre lucrari care ilustreaza domnia lui Cuza sau contextul Unirii Principatelor.

La concurs participa doar formularele completate corect, premiile constand in 30 de cataloage ale expozitiei, oferite castigatorilor prin tragere la sorti.

Organizata in colaborare cu Muzeul National al Castelului din Compicgne si cu Reuniunea Muzeelor Nationale din Franta, aceasta expozitie a fost special conceputa pentru a marca o dubla aniversare: 200 de ani de la nasterea imparatului Napoleon al III-lea, cel care a jucat un rol crucial in crearea Romaniei moderne, precum si 150 de ani de la unirea infaptuita sub Alexandru Ioan Cuza.

Expozitia evidentiaza legaturile politice, culturale si artistice dintre Franta si Principatele Romane, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea pana in 1881, anul proclamarii Regatului Romaniei, punctand aspecte precum: marturiile calatorilor francezi in tarile romane, Razboiul din Crimeea (1856), Expozitia Universala de la Paris in cadrul careia a fost expus Tezaurul de la Pietroasa (1857), dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor in Moldova si Tara Romaneasca (1859), Razboiul de Independenta (1877-1878), calatoriile lui Carol I in Franta sau personalitatea lui Napoleon al III-lea.

Schimburile artistice dintre Franta si Romania sunt ilustrate prin lucrari de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Carol Pop de Szathmari, Gustave Moreau, Jean-Francois Millet, Alfred Sisley sau Claude Monet.

Alaturi de picturi, sculpturi, lucrari de grafica si arta decorativa, in expozitie sunt prezente documente si fotografii rare apartinand unui numar de 30 de muzee si institutii din Romania si Franta care au imprumutat lucrari pentru aceasta manifestare de amploare: Biblioteca Academiei Romane, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul de Arta din Iasi, Muzeul de Arta din Timisoara, Arhiva Ministerului de Externe Francez, Biblioteca Nationala a Frantei, Muzeul Orsay, Muzeul Luvru, Muzeul Gustave-Moreau, Muzeul Marmottan-Monet, Petit Palais - Muzeul de arta al Parisului s.a.

Expozitia Napoleon al III-lea si Principatele Romane ramane deschisa la MNAR pana la 1 februarie, in perioada 20 martie - 29 iunie urmand sa fie itinerata la Muzeul National al Castelului din Compicgne.


Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii