Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Take That conduce topul vanzarilor de muzica de pe site-ul Amazon

Luni, 03 Ianuarie 2011
Take That conduce topul vânzarilor de muzica de pe site-ul Amazon
Foto: Hepta
Trupa Take That a inregistrat cele mai mari vanzari in muzica din toate timpurile, pe site-ul Amazon, informeaza contactmusic.com.

Albumul "Progress", lansat in noiembrie, s-a vandut in peste 1,8 milioane de exemplare, care, adaugandu-se vanzarilor inregistrate anterior de Take That, au adus trupa pop britanica pe primul loc in clasamentul vanzarilor de muzica de pe site-ul Amazon, de la infiintarea acestuia in 1998.

Astfel, Take That a reusit sa-i depaseasca pe The Beatles si Michael Jackson, care au ocupat locurile doi si, respectiv, trei in acest clasament, informeaza Mediafax.

Membrii Take That s-au reunit in 2006, fara Robbie Williams, la aproape 11 ani de la destramarea trupei. Gary Barlow, Jason Orange, Mark Owen si Howard Donald au avut un enorm succes dupa reunirea trupei, iar albumul cu care au revenit pe scena, "Beautiful World", s-a vandut in peste trei milioane de exemplare. Urmatorul album, "The Circus", a fost vandut in peste 500.000 de copii in primele doua saptamani de la lansare, iar biletele pentru concertele din turneul lor de promovare s-au epuizat de fiecare data in doar cateva minute.

In luna iulie a acestui an, Williams a facut public faptul ca se va reuni cu formatia Take That, pe care a parasit-o in 1995 pentru a se lansa intr-o cariera solo. Cei cinci membri ai formatiei Take That nu au mai cantat impreuna de 15 ani, dar au lansat un nou album, intitulat "Progress", in luna noiembrie.

Take That va porni intr-un turneu in 2011, care include concerte in Marea Britanie, Irlanda, Italia, Danemarca, Olanda si Germania.



Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii